a câta oară, suflet?

îmi desenează gândul înca o poveste,
despre noi doi…şi-mi plouă iar în noapte.
de peste timp, iubirii dau de veste
că sunt aici. Mă învelesc în şoapte,

că-mi doare clipa goală de cuvinte
şi palmele în care-ţi frâng chemarea.
te-adun din lacrima ce vrea să te alinte,
te strâng la piept, cu cerul şi cu marea!

cum îmi respiri în vene, cu mirare!
cum mă cunoşti, în orice tresărire!
din ochii-mi flori, am ridicat altare,
să mi te-nchin în fiece privire!

şi cât sunt de frumoasă, când mintea ta îmi scrie
puzderii de ecouri, pe trupul tremurând!
mă duci din nou Acasă şi mă redai iar, mie!
a câta oară, suflet? şi câte vieţi la rând?…

 

Sursa foto: Internet

Ţie

pe pragul şubred, scârţâind a vreme,
iţi laşi o clipă visul obosit.
mă doare verdele ce-n ochi ţi se aşterne
şi teama ta, de încă un sfârşit.

ţi-e sufletul bătrân, de-atâta întristare
şi de-ntrebări ascunse-n praf de gând.
te-aşteaptă viaţa, dincolo de zare;
povestea ta, uitată pe Pământ.

în palme îţi e scrisă lumea-ntreagă;
eşti tot ce-a fost şi încă va mai fi,
dar umbrele nicicând n-au să-nteleagă,
tăcerea grea, din nopţile-ţi pustii.

s-a frânt Întregul, să mi te trimită
şi calea ţi-e urmată chiar de zei.
doar tu te miri, in uşa-ncremenită,
ca eşti perfect, când vezi prin ochii mei..

 

Sursa foto: internet