nu încă…


nu incasă nu clipeşti…nu încă! dă-mi iertare…
divinul mă adună-n ochii tăi,
văd lotuşi înflorind în depărtare
şi-mi pleacă vieţi, din sufletul văpăi.

prin palme-mi trec furtuni de ani-lumină,
mă recunosc şi-mi par necunoscută,
atâtea lumi prin vene îmi suspină,
atâţia sori…şi încă-ţi stau, tăcută.

mă plângi deja? cum mă goleşti de tine
şi cum se zbat cocori, strigând, în zbor!
în cer, ni-s aripile îngerilor pline
de-aducere aminte, izbăviri şi dor.

 

Sursa foto: Internet

Anunțuri

Zero limite


e parcă prima dată când mi te arăţi,zero limite
deşi te ştiu de-atâtea clipe suspendate!
ţi-am fost uitarea frântă printre cărţi,
mi-ai fost abis şi dor şi sfântă trinitate.

te-am căutat cu-atâta-nfrigurare,
pe fiecare cale ce mi s-a deschis.
cum te-am strigat, prin ceruri şi pe mare!
când am plecat, şi Raiul s-a aprins!

m-am înfrăţit cu demoni şi cu îngeri,
deopotrivă le-am hrănit credinţa
cu viaţa mea, cu jurăminţi şi plângeri
în Paradis şi Iad mi-am transformat fiinţa!

dar mi-ai venit din neagra depărtare,
m-ai sfâşiat, m-am întregit în tine!
prea multe lumi au încăput în zare
şi toate şi-au cernut iubirea peste mine.

mă sufli tremurândă în lumină
când numele-ţi pe buze-mi se desface.
cum îmi zâmbeşti!… privirea ta m-alină,
sunt zero limite, e astăzi şi e pace!

Opreşte-mă!


îmi număr iar secundele-napoiopreste-ma!
spre-aceeaşi viaţă ce îmi arde ochii;
mă soarbe timpul dezgolit de noi
şi vânturile-mi desenează albe rochii.

mă-ntorc, vârtej, prin praf de nonfiinţă
şi-abisul mă desface în tăceri.
îmi dau uitării tot ce e credinţă,
ce-a mai rămas din mine, stă agăţat în ieri.

opreşte-mă! mă strigă iar pe nume!
să mă-ntregesc în gândurile tale…
să-ţi fiu întâiul vis, la început de lume,
trăire să iţi fiu şi lacrimă în cale.

rosteşte-mă! se-adună-n taină stele
şi iţi privesc iubirea cu mirare.
li-s aripile îngerilor grele,
de-atâta dor şi-atâta departare.

apusul mi se lasă peste zare
şi filele se spală de cuvinte.
pe alte ceruri, mai răsare-un soare
şi plouă cald, cu-aducere aminte.