Opreşte-mă!


îmi număr iar secundele-napoiopreste-ma!
spre-aceeaşi viaţă ce îmi arde ochii;
mă soarbe timpul dezgolit de noi
şi vânturile-mi desenează albe rochii.

mă-ntorc, vârtej, prin praf de nonfiinţă
şi-abisul mă desface în tăceri.
îmi dau uitării tot ce e credinţă,
ce-a mai rămas din mine, stă agăţat în ieri.

opreşte-mă! mă strigă iar pe nume!
să mă-ntregesc în gândurile tale…
să-ţi fiu întâiul vis, la început de lume,
trăire să iţi fiu şi lacrimă în cale.

rosteşte-mă! se-adună-n taină stele
şi iţi privesc iubirea cu mirare.
li-s aripile îngerilor grele,
de-atâta dor şi-atâta departare.

apusul mi se lasă peste zare
şi filele se spală de cuvinte.
pe alte ceruri, mai răsare-un soare
şi plouă cald, cu-aducere aminte.

a câta oară, suflet?


îmi desenează gândul înca o poveste,Collage (3)
despre noi doi…şi-mi plouă iar în noapte.
de peste timp, iubirii dau de veste
că sunt aici. Mă învelesc în şoapte,

că-mi doare clipa goală de cuvinte
şi palmele în care-ţi frâng chemarea.
te-adun din lacrima ce vrea să te alinte,
te strâng la piept, cu cerul şi cu marea!

cum îmi respiri în vene, cu mirare!
cum mă cunoşti, în orice tresărire!
din ochii-mi flori, am ridicat altare,
să mi te-nchin în fiece privire!

şi cât sunt de frumoasă, când mintea ta îmi scrie
puzderii de ecouri, pe trupul tremurând!
mă duci din nou Acasă şi mă redai iar, mie!
a câta oară, suflet? şi câte vieţi la rând?…

 

Sursa foto: Internet