Imi pare…

obositã…de tristețea lumii…
atât! îmi pare
cã iubirea e doar un joc de cuvinte
aruncate într-o doarã,
când sufletele cautã „a înțelege”
cum e sã trãiești.
poți înțelege tabla înmulțirii
și algoritmul rețelei ce te face prizonier.
atât! îmi pare
cã suferința se simte!
cã iubirea se simte!
cã recunoștința se simte!
dar noi…căutãm sã înțelegem
și sã ne facem înțeleși.
te-ai gândit vreo clipã
cum mã îndoaie suferința ta,
pânã la descompunere?
cum îmi treci prin vene?
cum mã înalțã și mã adunã iubirea ta?
cum mã așeazã în luminã…
cum m-am frânt când m-ai ucis
în mintea ta, de atâtea ori…
nu caut sã înțeleg,
pentru cã am trecut de mult
de tabla înmulțirii
și de algoritmi.
eu ard,
cu parfum de mir și tãmâie,
pe altarul rece al unui vrãjitor rãtãcit
care și-a uitat descântecele
și sugrumã vibrația cuvintelor,
fixând margini infinitului,
cãutând sã transforme trãirea
în schemã logicã,
cu nebunia ultimelor puteri…

 

sursa foto: internet

Cu vãl de vrajã nouă

cu vãl de vrajã nouã, mă învelesc în noapte
și ploaia îmi ascunde descântecul târziu.
e prea aproape clipa și cerul mi se zbate,
sub ropote de gânduri șoptite în pustiu.

mã chemi și-a ta chemare îmi redeschide calea,
spre inima-ți flămândă de dragoste și vis;
te știu cum știe valul că una e cu marea,
când strigi cu glas de înger, cãzut din Paradis.

îmi pregãtesc altarul. ca jertfă, praf de stele
și nuferi albi din lacul cel tulbure de dor.
tu strângi în palme patimi – eu desenez cu ele
un cerc de foc pe trupu-ți împovărat de zbor.

prin vene-ți ard dorințe…hai, aflã-mã, mã simte!
cum simți pe buze vântul, purtând numele meu.
adunã-mã în tine, mã soarbe de cuvinte,
sã-mi fii izvor de viațã, credință sã-ți fiu eu!

 

Sursa foto: Internet