Atunci cand sufletele nu au glas…


Atunci cand sufletele nu au glasCand nu stii sa-ti ascuti creionul, iti ascuti sabia.

Cuvintele nu ucid, ucide lipsa de educatie, ucide saracia, ucide habotnicia!

Cine ajunge sa ia vieti, sa distruga, sa-si potoleasca foamea cu suferinta?

Cei care au impresia ca le vorbeste un Dumnezeu nascocit, pentru ca nu le-a vorbit nicicand un dascal. Cei ce n-au ascultat povesti copii fiind, cei ce n-au vazut niciodata cum se creeaza, ci doar cum se darama.

Un creier gol in capul unui om flamand devine arma letala!

Ma uit si eu asa, impietrita in fata celor intamplate, si nu pot sa nu constat cum din cel putin ultimele doua generatii care au reusit sa termine un liceu, jumatate sunt semianalfabeti care habar nu au in ce directie sa priveasca.

Haideti sa punem o perfuzie educatiei si sa-i intindem o mana de ajutor!

Haideti sa cautam dascalul, nu omul blazat de la catedra care se gandeste ca oricum vorbeste degeaba. Sa-l gasim, sa-l sprijinim si sa-i multumim ca datorita lui, copiii nostri vor sti sa se lupte cu cuvinte, nu cu gloante!

Hai sa mai cumparam din cand in cand cate o carte. Si creioane. Sa avem ce ascuti!

Je suis Charlie! 😦

 

sursa foto: internet

Anunțuri

Biet suflet, de cand n-ai mai iubit?


Biet suflet, de cand n-ai mai iubit 1Pare-se ca iubirea asta-i saracie mare, boala crunta si tot un necaz! Fereasca Sfantu’ sa mai iubeasca cineva in ziua de azi ca-l paste tot amarul! De la Octavian Paler si Cioran (pentru care, de altfel, am toata consideratia), pana la Poptamas( fara urma de indoiala idolul frustratilor ever), se umple lumea (virtual, ce-i drept) de “aviz amatorilor!”

“ Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa…si un suflet smuls din piept” (O. Paler).

Au! Uite, cu toata smerenia in fata lui Octavian Paler, imi permit sa nu fiu de acord!

Iubirea e atunci cand sufletele ajung Acasa, cand simti lumina si devii una cu ea, cand nu mai ai nevoie sa vezi si sa auzi pentru a intelege, cand nu mai cauti raspunsuri pentru ca nu exista intrebari. Un suflet smuls din piept e doar neputinta! Restul e chimie.

“A iubi inseamna a suferi si cum multi fug de suferinta, putini stiu sa iubeasca.” ( E. Cioran)

Aham…Acelasi Cioran spunea ca “toate marile au gustul inecului” si ca “ ne nastem ca sa murim, acesta este adevarul crud al existentei noastre”. Apai omule draga, eu stiu ca am venit aici ca sa traiesc asa cum m-oi pricepe mai bine, sa cunosc( si sa ma cunosc), sa creez, sa devin, sa iubesc! Insa pentru un om care a trait o viata cu gandul la moarte, e o definitie “buna” a iubirii. Macar il mai trezea din amorteala si “luciditatea” cu care isi astepta sfarsitul.

Poptamas nu merita dezbatut!

Asa ca, te intreb eu, pe tine biet suflet, de cand n-ai mai iubit?

Lasa chimia si sfarseala fara margini!

Iubire! Iubire cand ai simtit ultima oara pe Pamant? Sau macar o amintire a Ei?

Nu nevoia de a avea, de a subjuga, de a transforma, de a incerca sa pricepi, de a te simti confortabil.

Nu nebunia, nu agonia, santurile facute si parul smuls din cap, nu intrebari fara sens.

Nu dorinta, nu sete, nu hormoni, nu sufocare.

Iubire!

Biet suflet, de cand n-ai mai iubit 2Bucuria de a te simti viu, de a te mira de maretia cerului si nimicnicia ta, de a te opri dintr-o data si a inchide ochii in drum spre brutarie pentru a te patrunde de aerul rece al iernii si a-l lasa sa-ti strabata intreaga fiinta, sa te infioare, sa te faca sa zambesti si sa-l respiri si mai adanc!

Bucuria de a-ti aminti urma fina a parfumului, drumurile catre oriunde, fiecare cu secretul sau initiatic, fiecare incercand sa pregateasca momentul adevaratei calatorii a sufletelor spre lumina.

Cand te-ai trezit ultima oara in noapte pentru a te ruga cu lacrimi de fericire, multumind ca asa mic si neinsemnat ti-a fost dat sa traiesti atat de intens, sa simti cu toata simtirea si dincolo de ea, sa ajungi atat de sus, sa-ti depasesti conditia muritoare pentru a afla gustul dumnezeirii?

Cand te-ai infiorat ultima oara la amintirea clipelor in care nu reuseai sa-ti deschizi pleoapele pentru ca sufletul tau inca zabovea in lumina, in desprindere si abandon – de tine, de frici, de neputinta?

…Sa ajungi sa crezi ca ai trait viata de apoi in viata asta si sa-ti ramana doar sa te rogi pentru fiinta care a reusit sa te intoarca la divin, sa-ti arate drumul, sa te duca Acasa, sa te lase sa respiri in voie Iubire, fara a-ti tulbura perfectiunea.

Daca ai ajuns aici, suflete, inseamna ca ai iubit si nu ai cum sa vorbesti despre suferinta si deznadejde. Doar despre dumnezeire. Si asta ramane. Pret de-o eternitate!

Si ca sa fiu in rand cu lumea, din seria “aviz amatorilor”:

“ Iubirea functioneaza in mod diferit in minti diferite. Pe nebun il lumineaza, iar pe intelept il orbeste” (John Dryden).

 

sursa foto: internet

De veghe iubirii


De veghe iubirii_1Poate că luna decembrie, Ajunul sau iluzia drumului, ceva… mi-a amintit de un sfârşit de lume atât de diferit…S-a întâmplat puțin mai încolo, într-un alt prezent. Cât de frumos ningea peste ziua în care mayasii prevesteau sfârşitul lumii! Câtă linişte în noapte, câtă iubire, tot drumul până Acasă şi înapoi, câtă dumnezeire şi cât pustiu după…! Ca şi cum lumea chiar s-ar fi sfârşit. Ca şi când totul a fost doar un vis. Nimic concret, palpabil. Tăcere şi gol. Cădere în abis. Trebuia să mă fi lăsat acolo, Acasă, măcar până mi-aş fi amintit cum să înțeleg liniştea. Cum să nu mai scutur bietele trăiri, să gâtui iubirea, să storc din ea cuvinte…Dar atunci nu mi-aş mai fi însuşit lecția.

Mi-au trebuit atâtea existențe…plus încă o viață să înțeleg, să mă opresc din alergat, din căutat greşeala, să nu mă mai învinovățesc pentru o decizie luată cu cine ştie câte lumi în urmă. Pentru o clipă dintr-un vis pe care l-am simțit mai viu decât orice realitate.

Abia acum, într-un alt Ajun de Crăciun, fără niciun sfârşit de lume anunțat, am realizat că de fapt am fost depedentă de cel mai mare ataşament. Sentimentul de vină! Şi-a trebuit să cad, să privesc de jos în sus pentru a vedea limpede, pentru a pricepe că iubirea nu este un blestem şi că nimeni nu a greşit cu nimic.

Iubirea are refill în permanență. Trebuie doar să stai conectat. Cred că acum sunt în stare să găsesc şi singură drumul, pentru că am lăsat lumina să răzbată, fără frica de a fi zărită. Şi e bine.

Iubirea cheamă iubire. Lumina cheamă lumină.

Iubirea nu aparține nimănui; nu poți să-i fi stăpân şi totuşi…toți avem acces la ea în aceeaşi măsură. E nesfârşită, te poți bucura de ea în fiece clipa, oricât, până la refuz, până te amețeşte. O poți avea oricând, însă n-o poți păstra doar pentru tine. N-o poți închide, pentru că se pierde.

De veghe iubirii_2Iubirea e ca aerul pe care-l respiri. Ştii că e acolo, mereu, când ai nevoie de el, la îndemâna oricui şi va fi tot timpul, indiferent şi independent de tine. Ai observat însă cât de greu e să respiri cand aerul e viciat? Cam aşa stă treaba şi cu iubirea. Când începi s-o tulburi, s-o transformi, ți-e tot mai dificil să te bucuri de ea.

Iubirea nu cunoaşte greşeala şi nu depinde de nimeni. Când ajungi să te mânii din iubire, înseamnă că n-ai iubit niciodată. E doar frustrarea sentimentului că ai pierdut ceva ce aveai impresia că-ți aparține.

Într-un alt Ajun de Crăciun am îndrăznit să pornesc din nou, urmând aceeaşi cale ce mi se părea până acum tabu (de fapt este calea tuturor, nu doar a mea, sau a ta) şi pentru prima oară, atunci când m-am trezit, n-a mai fost pustiu şi n-a mai părut totul doar un vis.

 

Crochiuri realizate de:  Yasmine Alexandra Bolonyi

Ce-ar fi daca…


Ce-ar fi dacaCe-ar fi daca am mai face din cand in cand avioane din hartie? Care mai stie cum se fac? Sa ne scriem visele pe aripi si sa le dam drumul. Atat cat mai avem si ganduri, si creioane. Sa lasam bucuria si nadejdea sa pluteasca in aer, undeva… Poate vreun fluture se va mira.
Mai vrea cineva sa devina, sa fie, sa gaseasca?
Hei, lume, mai esti?
Mai existi undeva, mai stii sa iubesti?
Mai canti la apus, mai razi, mai privesti rasaritul de pe vreun tarm?
Mai esti conectata la viata?
De ce privesc oamenii tot mai des in jos cand ochii au fost facuti sa oglindeasca cerul?
In ultimul timp, tot mai multe pesteri, tot mai multi bolovani greu de urnit si prea putini cei ramasi afara. Sa-i momim pe cei uitati, cu mirosul hartiei si sunetul cuvintelor, poate or cuteza sa vada soarele fara sa-i nege adevarul!
Pamantul era candva o destinatie perfecta. Un loc unde puteai visa nestingherit, unde aveai voie sa creezi, sa te bucuri, sa cunosti, sa iubesti. Acum devine o fabrica in continua expansiune. O fabrica unde sufletele se transforma in programe cu algoritmi bine definiti, gata sa fie introduse in retea.
“Si totusi se invarte”…
Lumea este inca frumoasa, atat cat mai este!
Pe aripile avionului meu de hartie, o sa scriu: “ multumesc pentru aceasta vacanta pe Pamant! Aici, candva, am invatat eu sa iubesc!..”

 

sursa foto: internet

Trecere


azi, palmele ce ti-au purtat iubireatrecere
si visele, atatea existente,
au impietrit. pe drumurile goale
isi duce traiul fericirea-n zdrente.

apare si dispare dupa luna
si se arunca uneori in mare;
de dor. pe valurile frante,
Oniria se-ntinde-n disperare.

s-au scurs uitarii clipele tarzii
si lumile s-au stins tot cate una;
de frig. pe geamurile sparte,
isi toarna cerul inghetat, furtuna.

Acasa s-a crapat din nou de ziua
si timpul ordoneaza vieti in rand;
tacut. pe marginile vremii
isi scartaie durerea cate-un gand…

 

sursa foto: internet

Sa-mi mai visez o data nemurirea


Sa-mi mai visez o data nemurireaAm ratacit o vreme pe drumurile umblate de-atatea ori, crezand ca voi gasi de data asta singura calea. Convinsa, inversunata, repetand formule bine stiute, invatate pe de rost, urmand aceeasi pasi, purtand in palme insa altfel de scanteiri. Prea blande sau prea vulcanice, pentru a deslusi calea lunga si intortocheata pe care doar tu ai priceput-o, ai simtit-o si care ti s-a dezvaluit din prima clipa.
Suntem aici de-o vesnicie, pregatindu-ne pentru eternitate. Am fost dintotdeauna desi, timpul ne ascunde mereu. Dupa ploi, dupa ninsori tarzii, dupa nopti adanci fara luna si mai ales dupa nerostiri. Cuvintele-au ramas uitate pe drumul dintre lumi si timpul s-a oprit uimit acolo unde incepe tacerea. Eu n-am stiut nicicand sa tac si timpul m-a purtat mereu de pe un tarm pe altul, prin valuri, prin furtuni pe care le-am cerut cu disperare, sa-mi potoleasca dorul, setea si nebunia de a nu gasi o urma de intoarcere acasa.
Cate necuprinsuri in ochii mei nerabdatori, cate maluri intinse sub talpile mele goale, toate mie, ofranda, pentru indrazneala de a le deslusi misterul, de a le zambi complice, stiind ca vor ramane acolo pentru alti cautatori si se vor da si lor, neobosite!
Am ajuns sa cunosc atat de bine toate calatoriile si destinatiile, toate caile si scurtaturile, lumile si visurile, incat as putea sa …devin ghid. Ce-ati vrea sa va sugerez pentru aceasta vacanta rezervata pe Pamant? Putina taina? O croaziera spre cunoastere? Va vand secretul fericirii? Nu, nu vi-l vand. O sa vi-l ofer gratis, insa nu stiu cati dintre voi isi mai doresc fericirea. Frustrarea este starea de spirit care se poarta zilele astea. Si putina depresie pentru un look total!
O, cat este de simplu! Totul se rezuma la un singur cuvant: imaginatie! Atata timp cat poti imagina, deja esti acolo! Oriunde ar insemna acolo. Imaginatia inseamna creatie!
Emerson, parca, spunea candva ca nu am putea crea, daca nu am putea imagina. Orice lucru care se poate imagina, se poate crea. Odata ce esti inzestrat cu abilitatea de a imagina, ai si forta de a crea. Altfel, la ce bun imaginatia?
Ce pacat ca eu nu pot gasi drumul…pentru ca de fiecare data m-am trezit pur si simplu acolo! Pentru ca mereu l-am imaginat impreuna…
Ma uimeste faptul ca din cand in cand mai cade cate-un inger…or fi cazut dintotdeauna insa n-am observat eu. De buna seama au si ei nevoie de-o vacanta. Cei mai rebeli, desigur.
Tu, inger ce tocmai ti-ai frant inaltarea peste dorul si dorinta mea, daca nu stii inca incotro sa te indrepti, vei vrea sa ne imaginam deopotriva acelasi drum, intr-o noapte fara luna? Sa-mi mai visez o data nemurirea, de Acasa…

 

sursa foto: internet

Vremea stiloului


jane readingAm trait vremea stiloului cu penita, umplut din calimara de sticla. Inca imi place scartaitul surd cu care lasa urme pe foaie. Parca altfel se insira cuvintele…Mai cu viata, mai pline de inteles si simtire. Le poti atinge, pricepe; le poti zambi. Le poti strange la piept si ascunde sub perna. Sa-ti umple visele.

Am pastrat cateva scrisori. Pe hartia ingalbenita, cuvintele sunt la fel de vii. Le-am tinut, cred, peste timp, pentru ca pur si simplu nu am putut sa le frang, sa strivesc acele nerostiri asezate cu drag.
Atunci nu mi-as fi inchipuit ca oamenii vor ajunge sa-si tasteze gandurile.carti, stilou
N-am mai gasit de mult emotia pe care o traiam cand primeam pe furis, intr-o pauza la scoala, ori inainte de a pleca spre casa, o bucata de hartie plina de randuri tremurate, vibrande. De cele mai multe ori o tineam ascunsa in buzunar,lipindu-mi palma de ea, sa o simt, sa nu cumva sa o pierd, pana ajungeam acasa, in camera mea. Acolo, ca in mare taina, inchideam usa, sa nu ma stie nimeni, si o desfaceam incet, asa cum deschizi un loz, sperand sa fie castigator. Usor, cuvintele se dezvaluiau doar pentru mine, ma mangaiau, ma dezmierdau, ma faceau parte din povestea lor…si parca auzeam penita scartaind pe foaie.

Acum vin toate reci si grele, pe email, pe telefon, pe facebook. Toate literele-s la fel, randurile se sufoca in acelasi tipar. Ca o armata ce marsaluieste in fata ochilor mei, pana la impietrire. In spatele lor se afla doar zgomotul ventilatorului unui calculator prea mult conectat la retea. Shut down! Vor fi si maine acolo, daca nu le dau delete. Dar n-or avea curajul sa se lase mangaiate, sa se mire de ingalbenirea hartiei si n-or sti sa umple vise.
Curand, cutiile de lemn pentru scrisori vor fi si ele doar povesti. Eu inca o deschid pe a mea, in fiecare zi, sperand ca voi trai din nou bucuria de a despaturi cu grija o bucata de hartie scrisa cu cerneala. Cu stiloul cu penita, umplut din calimara de sticla.

 

sursa foto: internet

De dor


ratacesc aiurea in intuneric,de dor by clarissa emanuela
invaluindu-ma cu bezna tarzie.
e atat de liniste….
si Calea Lactee pare pustie.

caut o raza de luna adormita
pe un perete rece, intepenit in tacere,
sa imi sprijin o secunda dorul
si umbra arzanda de vise rebele.

as vrea sa-mi las sufletul,sa-l parasesc
aici si acum, in noapte,
sa fug de el cat mai departe,
de strigatele cu care te cheama
ca un nebun in agonie
cuprins de iluzii si teama.

esti prea departe sa-l auzi si totusi mi-e frica
de nebunia lui. Ma arde fiecare gand in care ma atingi
si ma acopar cu nevoia de tine pentru o clipa.

ascunde-ma, noapte, de mine
si ma transcende in alt timp,
sa ma trezesc din nou acolo,
sa fiu iar eu, sa zbor, sa simt !

 

sursa foto: internet

O alta noapte


o alta noapteo altă noapte mă respiră
şi mă ispiteşte, pe acelaşi drum.
aceleaşi cuvinte…
prea puţine,
prea mult de spus.
pierdută, tremurândă,
cu palmele fluturi,
cu ochii închişi, de teamă,
deşi e mereu acelaşi drum.
mă ştie noaptea,
mă ştie viaţa,
ce-mi fuge cu disperare prin vene,
cum am fugit şi eu prin ea,
de-atâtea ori.
mă ştie timpul,
oprit o clipă între degetele atinse uşor,
ca o părere.
mai e puţin până Acasa,
dar zăbovesc pe drum, mereu,
în braţele vântului…
să mă întregească,
sa-mi şoptească,
sa-mi alunge neliniştea,
să pot deschide ochii.
mai lasa-ţi atingerea
să-mi spună ce simţi,
în palmele-mi fluturi,
pe buzele arse de vânt
şi cuvinte oprite.
sunt gata să pornesc din nou,
pe-acelaşi drum, în altă noapte

 

sursa foto: internet

SPRE UITARE


Spre_uitare_clarissa_emanuelaun inger fara treaba ma aduna,
de dupa ziduri cocosate si stihii,
sa imi asculte teama si sa-mi spuna
o dezlegare fericirii prea tarzii.

m-as arunca in gol de pe o piatra,
sa imi ucid norocul de-a iubi,
dar frigul noptii inca ma asteapta
si zidurile suiera pustii.

l-as intreba pe inger, intr-o doara,
dar stiu ca nu-mi raspunde imediat.
Acasa, timpul inca mai coboara?
statuse-o vreme, -atunci cand am plecat.

mi-e draga noaptea ce ascunde lumea!
imi da motive sa mai zabovesc…
pe drumul la jumate, numar vremea
si-o lacrima ce nu pot s-o opresc.

urasc cum curge-n voie, cautand
alti ochi nebuni in care sa se verse.
urasc cum striga-n noapte tot sperand
intr-un final idilic, de poveste!

doar vantul ma impinge sa traiesc.
imi sfasaie fara de minte dorul…
ma-ndeamna inc-o treapta sa pasesc
si l-am zarit pe inger luandu-si zborul.

cu geamul prea rece si palma fierbinte,
mi-e greu sa ating crampeiul de stea.
ma-nchin unui zeu ce iubeste si minte,
s-aprinda iar viata in inima mea.

cand vorbele pier si ma striga tacerea,
m-ascund si astept o alta chemare…
ma casun pe foaia ce-mi poarta durerea,
o frang si-o arunc spre uitare!

sursa foto: internet