nu e de-ajuns…

nu e de-ajuns cât mă prefac în carte,
să-mi scrii pe pagini goale răni de gând.
îmi torni furtuni, cu slove apăsate,
mă descompui pe alb, rând după rând.

nici nu mai ştiu să fiu, ce-am fost odată,
te joci mereu, cu întregirea mea.
mă tot citeşti, adaugi o erată,
te miri, mă mir şi eu, cum sunt a ta…

pui semne frunze, aripi răsturnate,
ascuţi creioane-n fluturi de cristal
şi mă deschizi din nou, la jumătate,
cu vuiet lung de val, lovit de mal.

dar nu-i de-ajuns cât mă prefac în carte!
m-ai scrie şi pe scoarţă de copaci,
să îţi rămân citită-n iarbă…parte
din răvăşirea iernii, printre crini şi maci.

o să mă laşi apoi pe-un raft de stâncă,
uitată, cât îţi mai culegi tăceri.
cu Horus strajă,-n linişte adâncă,
îmi pleci şi-mi vii mereu, de nicăieri.

fugi iar cu foi din mine, cu fragmente,
ascunzi în palme fire de cuvânt,
mă tot refaci, din patru elemente,
mi-eşti foc şi apă…aer şi pământ!

 

Sursa foto: internet

Cu vãl de vrajã nouă

cu vãl de vrajã nouã, mă învelesc în noapte
și ploaia îmi ascunde descântecul târziu.
e prea aproape clipa și cerul mi se zbate,
sub ropote de gânduri șoptite în pustiu.

mã chemi și-a ta chemare îmi redeschide calea,
spre inima-ți flămândă de dragoste și vis;
te știu cum știe valul că una e cu marea,
când strigi cu glas de înger, cãzut din Paradis.

îmi pregãtesc altarul. ca jertfă, praf de stele
și nuferi albi din lacul cel tulbure de dor.
tu strângi în palme patimi – eu desenez cu ele
un cerc de foc pe trupu-ți împovărat de zbor.

prin vene-ți ard dorințe…hai, aflã-mã, mã simte!
cum simți pe buze vântul, purtând numele meu.
adunã-mã în tine, mã soarbe de cuvinte,
sã-mi fii izvor de viațã, credință sã-ți fiu eu!

 

Sursa foto: Internet