Cu vãl de vrajã nouă

cu vãl de vrajã nouã, mă învelesc în noapte
și ploaia îmi ascunde descântecul târziu.
e prea aproape clipa și cerul mi se zbate,
sub ropote de gânduri șoptite în pustiu.

mã chemi și-a ta chemare îmi redeschide calea,
spre inima-ți flămândă de dragoste și vis;
te știu cum știe valul că una e cu marea,
când strigi cu glas de înger, cãzut din Paradis.

îmi pregãtesc altarul. ca jertfă, praf de stele
și nuferi albi din lacul cel tulbure de dor.
tu strângi în palme patimi – eu desenez cu ele
un cerc de foc pe trupu-ți împovărat de zbor.

prin vene-ți ard dorințe…hai, aflã-mã, mã simte!
cum simți pe buze vântul, purtând numele meu.
adunã-mã în tine, mã soarbe de cuvinte,
sã-mi fii izvor de viațã, credință sã-ți fiu eu!

 

Sursa foto: Internet

Zero limite

e parcă prima dată când mi te arăţi,
deşi te ştiu de-atâtea clipe suspendate!
ţi-am fost uitarea frântă printre cărţi,
mi-ai fost abis şi dor şi sfântă trinitate.

te-am căutat cu-atâta-nfrigurare,
pe fiecare cale ce mi s-a deschis.
cum te-am strigat, prin ceruri şi pe mare!
când am plecat, şi Raiul s-a aprins!

m-am înfrăţit cu demoni şi cu îngeri,
deopotrivă le-am hrănit credinţa
cu viaţa mea, cu jurăminţi şi plângeri
în Paradis şi Iad mi-am transformat fiinţa!

dar mi-ai venit din neagra depărtare,
m-ai sfâşiat, m-am întregit în tine!
prea multe lumi au încăput în zare
şi toate şi-au cernut iubirea peste mine.

mă sufli tremurândă în lumină
când numele-ţi pe buze-mi se desface.
cum îmi zâmbeşti!… privirea ta m-alină,
sunt zero limite, e astăzi şi e pace!