Decembrie. Strada Republicii, veche promenada a Brasovului, gatita cu lumini de sarbatoare. Cladirile batrane, martore unui alt brad falnic impodobit si al unui alt Craciun. Dupa amiaza de duminica ce se vedea linistita de dupa geamurile casei.
Il intreb pe David, baiatul meu de sapte ani: „Mergem in oras?”. I se lumineaza fata. „Mergem la Mc’? „Offf…avand in vedere ca se intampla foarte rar…”Mergem!”. „Pot sa merg cu Bubu?”. Bubu=bunicul. Tatal meu. Un barbat inalt, demn, mereu aranjat, care niciodata nu si-a aratat varsta. Un barbat caruia nicicand nu i-au lipsit camasa calcata, purtata o singura data, cravata, pantofii vesnic lustruiti si …paltonul de stofa periat la fiecare imbracare. Cine il cunoaste, stie despre ce vorbesc. . La saizeci de ani inca se incapataneaza sa umble cu capul descoperit, pe cel mai aprig ger, si la Brasov iarna vine cu multe grade sub zero.
Bubu e de acord, ca de fiecare data, mandru nevoie mare de nepotul lui .”Mergem noi, ca barbatii. Sa il imbraci frumos!”. Zambesc. Nici nu incape discutie! Ochiul critic al lui Bubu analizeaza camasa si incaltarile pe care i le pregatesc lui David. El se asigura ca Bubu stie despre Mc’…
Inainte de a iesi se privesc inca o data in oglinda. Amandoi. Zambesc din nou inchizand usa in urma lor. David are un model bun de urmat.
Dupa doua ore de hoinarit prin oras, baietii mei se intorc acasa.David, rosu in obraji, fericit ca si-a primit jucaria si mandru sa-mi arate pozele cu „bradul din Piata Sfatului”, Bubu pe ganduri…Il intreb daca este totul in regula si incepe a-mi povesti…
„Stateam la o masa, la Mc si ma uitam la lumea din jur…Cum infulecau, de-a dreptul! Femei, barbati si copii deopotriva, bagau in gura cu doua maini de parca ar fi venit foametea. Ii vedeam pe toti dezbracati…de caracter. Urati. Cu hainele lalai, neingrijiti, fara un zambet pe chip, agitati, nervosi, preocupati doar de ceea ce aveau in fata, grabiti sa indese totul in gura. Stii, ca mangustele, intr-o continua viteza, ca suricatele care itesc capul si se uita in toate directiile de frica rivalilor si apoi se apuca sa sape din nou dupa hrana inghitind la repezeala tot ce gasesc. Am asteptat sa termine David de mancat(mie imi pierise pofta dupa primii doi cartofi) si sa ies la aer. Poate acolo voi zari oameni frumosi, ma gandeam, plimbandu-se alene de mana, sub luminile de sarbatoare intinse deasupra lor.
Alta dezamagire! Aceleasi priviri incruntate, tinute sleampete, femei carora nu le puteai zari chipul sub mastile grele de fard, calcand sovaielnic, cu teama de a nu pricinui daune caldaramului, in cadere. Ma uitam dupa barbatul mandru, drept si luminos, cu palton de stofa si fular alb,barbatul care-si tine iubita la piept cu grija, protejand-o de frig si care se simte ocrotita in bratele sale…dar nu l-am zarit nicaieri! Doar supraponderali cu cefe late,gafaind in prea multe haine si tarandu-si ghetele-senile, incercand sa ocoleasca portiunile cu prea multa gheata, sau amarati in geci prea scurte, cu caciuli de sanius trase pe ochi si mainile indesate pana la coate in buzunare, cu priviri de shutzi (hoti). Am ramas pe ganduri…Unde e lumea frumoasa de alta data a Brasovului?”
Eu, abia mi-o mai amintesc, dar il am pe el ca exemplu. Si David il are. Ma uit cu admiratie la poze vechi, alb-negru, intr-un album pe Facebook si il zaresc pe barbatul inalt,mandru, cu capul descoperit, la brat cu o femeie frumoasa, fardata doar cu propriul zambet si lumina din privire.
Ma uit la Bubu cum isi dezbraca paltonul, il perie cu grija si il aseaza pe umerasul de lemn. Eu i-am dat geaca jos lui David si stiu exact ce voi face maine. Am sa-i cumpar un nou palton de stofa! Cel vechi i-a ramas mic…si-am zis ca nu-i musai.
sursa foto: internet
Nerostiri by Clarissa Emanuela Bolonyi 