Imi pare…


obositã…de tristețea lumii…12065578_10153648037663766_7876962766536890120_n
atât! îmi pare
cã iubirea e doar un joc de cuvinte
aruncate într-o doarã,
când sufletele cautã „a înțelege”
cum e sã trãiești.
poți înțelege tabla înmulțirii
și algoritmul rețelei ce te face prizonier.
atât! îmi pare
cã suferința se simte!
cã iubirea se simte!
cã recunoștința se simte!
dar noi…căutãm sã înțelegem
și sã ne facem înțeleși.
te-ai gândit vreo clipã
cum mã îndoaie suferința ta,
pânã la descompunere?
cum îmi treci prin vene?
cum mã înalțã și mã adunã iubirea ta?
cum mã așeazã în luminã…
cum m-am frânt când m-ai ucis
în mintea ta, de atâtea ori…
nu caut sã înțeleg,
pentru cã am trecut de mult
de tabla înmulțirii
și de algoritmi.
eu ard,
cu parfum de mir și tãmâie,
pe altarul rece al unui vrãjitor rãtãcit
care și-a uitat descântecele
și sugrumã vibrația cuvintelor,
fixând margini infinitului,
cãutând sã transforme trãirea
în schemã logicã,
cu nebunia ultimelor puteri…

 

sursa foto: internet

a câta oară, suflet?


îmi desenează gândul înca o poveste,Collage (3)
despre noi doi…şi-mi plouă iar în noapte.
de peste timp, iubirii dau de veste
că sunt aici. Mă învelesc în şoapte,

că-mi doare clipa goală de cuvinte
şi palmele în care-ţi frâng chemarea.
te-adun din lacrima ce vrea să te alinte,
te strâng la piept, cu cerul şi cu marea!

cum îmi respiri în vene, cu mirare!
cum mă cunoşti, în orice tresărire!
din ochii-mi flori, am ridicat altare,
să mi te-nchin în fiece privire!

şi cât sunt de frumoasă, când mintea ta îmi scrie
puzderii de ecouri, pe trupul tremurând!
mă duci din nou Acasă şi mă redai iar, mie!
a câta oară, suflet? şi câte vieţi la rând?…

 

Sursa foto: Internet

Biet suflet, de cand n-ai mai iubit?


Biet suflet, de cand n-ai mai iubit 1Pare-se ca iubirea asta-i saracie mare, boala crunta si tot un necaz! Fereasca Sfantu’ sa mai iubeasca cineva in ziua de azi ca-l paste tot amarul! De la Octavian Paler si Cioran (pentru care, de altfel, am toata consideratia), pana la Poptamas( fara urma de indoiala idolul frustratilor ever), se umple lumea (virtual, ce-i drept) de “aviz amatorilor!”

“ Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa…si un suflet smuls din piept” (O. Paler).

Au! Uite, cu toata smerenia in fata lui Octavian Paler, imi permit sa nu fiu de acord!

Iubirea e atunci cand sufletele ajung Acasa, cand simti lumina si devii una cu ea, cand nu mai ai nevoie sa vezi si sa auzi pentru a intelege, cand nu mai cauti raspunsuri pentru ca nu exista intrebari. Un suflet smuls din piept e doar neputinta! Restul e chimie.

“A iubi inseamna a suferi si cum multi fug de suferinta, putini stiu sa iubeasca.” ( E. Cioran)

Aham…Acelasi Cioran spunea ca “toate marile au gustul inecului” si ca “ ne nastem ca sa murim, acesta este adevarul crud al existentei noastre”. Apai omule draga, eu stiu ca am venit aici ca sa traiesc asa cum m-oi pricepe mai bine, sa cunosc( si sa ma cunosc), sa creez, sa devin, sa iubesc! Insa pentru un om care a trait o viata cu gandul la moarte, e o definitie “buna” a iubirii. Macar il mai trezea din amorteala si “luciditatea” cu care isi astepta sfarsitul.

Poptamas nu merita dezbatut!

Asa ca, te intreb eu, pe tine biet suflet, de cand n-ai mai iubit?

Lasa chimia si sfarseala fara margini!

Iubire! Iubire cand ai simtit ultima oara pe Pamant? Sau macar o amintire a Ei?

Nu nevoia de a avea, de a subjuga, de a transforma, de a incerca sa pricepi, de a te simti confortabil.

Nu nebunia, nu agonia, santurile facute si parul smuls din cap, nu intrebari fara sens.

Nu dorinta, nu sete, nu hormoni, nu sufocare.

Iubire!

Biet suflet, de cand n-ai mai iubit 2Bucuria de a te simti viu, de a te mira de maretia cerului si nimicnicia ta, de a te opri dintr-o data si a inchide ochii in drum spre brutarie pentru a te patrunde de aerul rece al iernii si a-l lasa sa-ti strabata intreaga fiinta, sa te infioare, sa te faca sa zambesti si sa-l respiri si mai adanc!

Bucuria de a-ti aminti urma fina a parfumului, drumurile catre oriunde, fiecare cu secretul sau initiatic, fiecare incercand sa pregateasca momentul adevaratei calatorii a sufletelor spre lumina.

Cand te-ai trezit ultima oara in noapte pentru a te ruga cu lacrimi de fericire, multumind ca asa mic si neinsemnat ti-a fost dat sa traiesti atat de intens, sa simti cu toata simtirea si dincolo de ea, sa ajungi atat de sus, sa-ti depasesti conditia muritoare pentru a afla gustul dumnezeirii?

Cand te-ai infiorat ultima oara la amintirea clipelor in care nu reuseai sa-ti deschizi pleoapele pentru ca sufletul tau inca zabovea in lumina, in desprindere si abandon – de tine, de frici, de neputinta?

…Sa ajungi sa crezi ca ai trait viata de apoi in viata asta si sa-ti ramana doar sa te rogi pentru fiinta care a reusit sa te intoarca la divin, sa-ti arate drumul, sa te duca Acasa, sa te lase sa respiri in voie Iubire, fara a-ti tulbura perfectiunea.

Daca ai ajuns aici, suflete, inseamna ca ai iubit si nu ai cum sa vorbesti despre suferinta si deznadejde. Doar despre dumnezeire. Si asta ramane. Pret de-o eternitate!

Si ca sa fiu in rand cu lumea, din seria “aviz amatorilor”:

“ Iubirea functioneaza in mod diferit in minti diferite. Pe nebun il lumineaza, iar pe intelept il orbeste” (John Dryden).

 

sursa foto: internet