Atunci cand sufletele nu au glas…


Atunci cand sufletele nu au glasCand nu stii sa-ti ascuti creionul, iti ascuti sabia.

Cuvintele nu ucid, ucide lipsa de educatie, ucide saracia, ucide habotnicia!

Cine ajunge sa ia vieti, sa distruga, sa-si potoleasca foamea cu suferinta?

Cei care au impresia ca le vorbeste un Dumnezeu nascocit, pentru ca nu le-a vorbit nicicand un dascal. Cei ce n-au ascultat povesti copii fiind, cei ce n-au vazut niciodata cum se creeaza, ci doar cum se darama.

Un creier gol in capul unui om flamand devine arma letala!

Ma uit si eu asa, impietrita in fata celor intamplate, si nu pot sa nu constat cum din cel putin ultimele doua generatii care au reusit sa termine un liceu, jumatate sunt semianalfabeti care habar nu au in ce directie sa priveasca.

Haideti sa punem o perfuzie educatiei si sa-i intindem o mana de ajutor!

Haideti sa cautam dascalul, nu omul blazat de la catedra care se gandeste ca oricum vorbeste degeaba. Sa-l gasim, sa-l sprijinim si sa-i multumim ca datorita lui, copiii nostri vor sti sa se lupte cu cuvinte, nu cu gloante!

Hai sa mai cumparam din cand in cand cate o carte. Si creioane. Sa avem ce ascuti!

Je suis Charlie! 😦

 

sursa foto: internet

Anunțuri

Biet suflet, de cand n-ai mai iubit?


Biet suflet, de cand n-ai mai iubit 1Pare-se ca iubirea asta-i saracie mare, boala crunta si tot un necaz! Fereasca Sfantu’ sa mai iubeasca cineva in ziua de azi ca-l paste tot amarul! De la Octavian Paler si Cioran (pentru care, de altfel, am toata consideratia), pana la Poptamas( fara urma de indoiala idolul frustratilor ever), se umple lumea (virtual, ce-i drept) de “aviz amatorilor!”

“ Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa…si un suflet smuls din piept” (O. Paler).

Au! Uite, cu toata smerenia in fata lui Octavian Paler, imi permit sa nu fiu de acord!

Iubirea e atunci cand sufletele ajung Acasa, cand simti lumina si devii una cu ea, cand nu mai ai nevoie sa vezi si sa auzi pentru a intelege, cand nu mai cauti raspunsuri pentru ca nu exista intrebari. Un suflet smuls din piept e doar neputinta! Restul e chimie.

“A iubi inseamna a suferi si cum multi fug de suferinta, putini stiu sa iubeasca.” ( E. Cioran)

Aham…Acelasi Cioran spunea ca “toate marile au gustul inecului” si ca “ ne nastem ca sa murim, acesta este adevarul crud al existentei noastre”. Apai omule draga, eu stiu ca am venit aici ca sa traiesc asa cum m-oi pricepe mai bine, sa cunosc( si sa ma cunosc), sa creez, sa devin, sa iubesc! Insa pentru un om care a trait o viata cu gandul la moarte, e o definitie “buna” a iubirii. Macar il mai trezea din amorteala si “luciditatea” cu care isi astepta sfarsitul.

Poptamas nu merita dezbatut!

Asa ca, te intreb eu, pe tine biet suflet, de cand n-ai mai iubit?

Lasa chimia si sfarseala fara margini!

Iubire! Iubire cand ai simtit ultima oara pe Pamant? Sau macar o amintire a Ei?

Nu nevoia de a avea, de a subjuga, de a transforma, de a incerca sa pricepi, de a te simti confortabil.

Nu nebunia, nu agonia, santurile facute si parul smuls din cap, nu intrebari fara sens.

Nu dorinta, nu sete, nu hormoni, nu sufocare.

Iubire!

Biet suflet, de cand n-ai mai iubit 2Bucuria de a te simti viu, de a te mira de maretia cerului si nimicnicia ta, de a te opri dintr-o data si a inchide ochii in drum spre brutarie pentru a te patrunde de aerul rece al iernii si a-l lasa sa-ti strabata intreaga fiinta, sa te infioare, sa te faca sa zambesti si sa-l respiri si mai adanc!

Bucuria de a-ti aminti urma fina a parfumului, drumurile catre oriunde, fiecare cu secretul sau initiatic, fiecare incercand sa pregateasca momentul adevaratei calatorii a sufletelor spre lumina.

Cand te-ai trezit ultima oara in noapte pentru a te ruga cu lacrimi de fericire, multumind ca asa mic si neinsemnat ti-a fost dat sa traiesti atat de intens, sa simti cu toata simtirea si dincolo de ea, sa ajungi atat de sus, sa-ti depasesti conditia muritoare pentru a afla gustul dumnezeirii?

Cand te-ai infiorat ultima oara la amintirea clipelor in care nu reuseai sa-ti deschizi pleoapele pentru ca sufletul tau inca zabovea in lumina, in desprindere si abandon – de tine, de frici, de neputinta?

…Sa ajungi sa crezi ca ai trait viata de apoi in viata asta si sa-ti ramana doar sa te rogi pentru fiinta care a reusit sa te intoarca la divin, sa-ti arate drumul, sa te duca Acasa, sa te lase sa respiri in voie Iubire, fara a-ti tulbura perfectiunea.

Daca ai ajuns aici, suflete, inseamna ca ai iubit si nu ai cum sa vorbesti despre suferinta si deznadejde. Doar despre dumnezeire. Si asta ramane. Pret de-o eternitate!

Si ca sa fiu in rand cu lumea, din seria “aviz amatorilor”:

“ Iubirea functioneaza in mod diferit in minti diferite. Pe nebun il lumineaza, iar pe intelept il orbeste” (John Dryden).

 

sursa foto: internet

De veghe iubirii


De veghe iubirii_1Poate că luna decembrie, Ajunul sau iluzia drumului, ceva… mi-a amintit de un sfârşit de lume atât de diferit…S-a întâmplat puțin mai încolo, într-un alt prezent. Cât de frumos ningea peste ziua în care mayasii prevesteau sfârşitul lumii! Câtă linişte în noapte, câtă iubire, tot drumul până Acasă şi înapoi, câtă dumnezeire şi cât pustiu după…! Ca şi cum lumea chiar s-ar fi sfârşit. Ca şi când totul a fost doar un vis. Nimic concret, palpabil. Tăcere şi gol. Cădere în abis. Trebuia să mă fi lăsat acolo, Acasă, măcar până mi-aş fi amintit cum să înțeleg liniştea. Cum să nu mai scutur bietele trăiri, să gâtui iubirea, să storc din ea cuvinte…Dar atunci nu mi-aş mai fi însuşit lecția.

Mi-au trebuit atâtea existențe…plus încă o viață să înțeleg, să mă opresc din alergat, din căutat greşeala, să nu mă mai învinovățesc pentru o decizie luată cu cine ştie câte lumi în urmă. Pentru o clipă dintr-un vis pe care l-am simțit mai viu decât orice realitate.

Abia acum, într-un alt Ajun de Crăciun, fără niciun sfârşit de lume anunțat, am realizat că de fapt am fost depedentă de cel mai mare ataşament. Sentimentul de vină! Şi-a trebuit să cad, să privesc de jos în sus pentru a vedea limpede, pentru a pricepe că iubirea nu este un blestem şi că nimeni nu a greşit cu nimic.

Iubirea are refill în permanență. Trebuie doar să stai conectat. Cred că acum sunt în stare să găsesc şi singură drumul, pentru că am lăsat lumina să răzbată, fără frica de a fi zărită. Şi e bine.

Iubirea cheamă iubire. Lumina cheamă lumină.

Iubirea nu aparține nimănui; nu poți să-i fi stăpân şi totuşi…toți avem acces la ea în aceeaşi măsură. E nesfârşită, te poți bucura de ea în fiece clipa, oricât, până la refuz, până te amețeşte. O poți avea oricând, însă n-o poți păstra doar pentru tine. N-o poți închide, pentru că se pierde.

De veghe iubirii_2Iubirea e ca aerul pe care-l respiri. Ştii că e acolo, mereu, când ai nevoie de el, la îndemâna oricui şi va fi tot timpul, indiferent şi independent de tine. Ai observat însă cât de greu e să respiri cand aerul e viciat? Cam aşa stă treaba şi cu iubirea. Când începi s-o tulburi, s-o transformi, ți-e tot mai dificil să te bucuri de ea.

Iubirea nu cunoaşte greşeala şi nu depinde de nimeni. Când ajungi să te mânii din iubire, înseamnă că n-ai iubit niciodată. E doar frustrarea sentimentului că ai pierdut ceva ce aveai impresia că-ți aparține.

Într-un alt Ajun de Crăciun am îndrăznit să pornesc din nou, urmând aceeaşi cale ce mi se părea până acum tabu (de fapt este calea tuturor, nu doar a mea, sau a ta) şi pentru prima oară, atunci când m-am trezit, n-a mai fost pustiu şi n-a mai părut totul doar un vis.

 

Crochiuri realizate de:  Yasmine Alexandra Bolonyi

Ce-ar fi daca…


Ce-ar fi dacaCe-ar fi daca am mai face din cand in cand avioane din hartie? Care mai stie cum se fac? Sa ne scriem visele pe aripi si sa le dam drumul. Atat cat mai avem si ganduri, si creioane. Sa lasam bucuria si nadejdea sa pluteasca in aer, undeva… Poate vreun fluture se va mira.
Mai vrea cineva sa devina, sa fie, sa gaseasca?
Hei, lume, mai esti?
Mai existi undeva, mai stii sa iubesti?
Mai canti la apus, mai razi, mai privesti rasaritul de pe vreun tarm?
Mai esti conectata la viata?
De ce privesc oamenii tot mai des in jos cand ochii au fost facuti sa oglindeasca cerul?
In ultimul timp, tot mai multe pesteri, tot mai multi bolovani greu de urnit si prea putini cei ramasi afara. Sa-i momim pe cei uitati, cu mirosul hartiei si sunetul cuvintelor, poate or cuteza sa vada soarele fara sa-i nege adevarul!
Pamantul era candva o destinatie perfecta. Un loc unde puteai visa nestingherit, unde aveai voie sa creezi, sa te bucuri, sa cunosti, sa iubesti. Acum devine o fabrica in continua expansiune. O fabrica unde sufletele se transforma in programe cu algoritmi bine definiti, gata sa fie introduse in retea.
“Si totusi se invarte”…
Lumea este inca frumoasa, atat cat mai este!
Pe aripile avionului meu de hartie, o sa scriu: “ multumesc pentru aceasta vacanta pe Pamant! Aici, candva, am invatat eu sa iubesc!..”

 

sursa foto: internet

Sa-mi mai visez o data nemurirea


Sa-mi mai visez o data nemurireaAm ratacit o vreme pe drumurile umblate de-atatea ori, crezand ca voi gasi de data asta singura calea. Convinsa, inversunata, repetand formule bine stiute, invatate pe de rost, urmand aceeasi pasi, purtand in palme insa altfel de scanteiri. Prea blande sau prea vulcanice, pentru a deslusi calea lunga si intortocheata pe care doar tu ai priceput-o, ai simtit-o si care ti s-a dezvaluit din prima clipa.
Suntem aici de-o vesnicie, pregatindu-ne pentru eternitate. Am fost dintotdeauna desi, timpul ne ascunde mereu. Dupa ploi, dupa ninsori tarzii, dupa nopti adanci fara luna si mai ales dupa nerostiri. Cuvintele-au ramas uitate pe drumul dintre lumi si timpul s-a oprit uimit acolo unde incepe tacerea. Eu n-am stiut nicicand sa tac si timpul m-a purtat mereu de pe un tarm pe altul, prin valuri, prin furtuni pe care le-am cerut cu disperare, sa-mi potoleasca dorul, setea si nebunia de a nu gasi o urma de intoarcere acasa.
Cate necuprinsuri in ochii mei nerabdatori, cate maluri intinse sub talpile mele goale, toate mie, ofranda, pentru indrazneala de a le deslusi misterul, de a le zambi complice, stiind ca vor ramane acolo pentru alti cautatori si se vor da si lor, neobosite!
Am ajuns sa cunosc atat de bine toate calatoriile si destinatiile, toate caile si scurtaturile, lumile si visurile, incat as putea sa …devin ghid. Ce-ati vrea sa va sugerez pentru aceasta vacanta rezervata pe Pamant? Putina taina? O croaziera spre cunoastere? Va vand secretul fericirii? Nu, nu vi-l vand. O sa vi-l ofer gratis, insa nu stiu cati dintre voi isi mai doresc fericirea. Frustrarea este starea de spirit care se poarta zilele astea. Si putina depresie pentru un look total!
O, cat este de simplu! Totul se rezuma la un singur cuvant: imaginatie! Atata timp cat poti imagina, deja esti acolo! Oriunde ar insemna acolo. Imaginatia inseamna creatie!
Emerson, parca, spunea candva ca nu am putea crea, daca nu am putea imagina. Orice lucru care se poate imagina, se poate crea. Odata ce esti inzestrat cu abilitatea de a imagina, ai si forta de a crea. Altfel, la ce bun imaginatia?
Ce pacat ca eu nu pot gasi drumul…pentru ca de fiecare data m-am trezit pur si simplu acolo! Pentru ca mereu l-am imaginat impreuna…
Ma uimeste faptul ca din cand in cand mai cade cate-un inger…or fi cazut dintotdeauna insa n-am observat eu. De buna seama au si ei nevoie de-o vacanta. Cei mai rebeli, desigur.
Tu, inger ce tocmai ti-ai frant inaltarea peste dorul si dorinta mea, daca nu stii inca incotro sa te indrepti, vei vrea sa ne imaginam deopotriva acelasi drum, intr-o noapte fara luna? Sa-mi mai visez o data nemurirea, de Acasa…

 

sursa foto: internet

Vremea stiloului


jane readingAm trait vremea stiloului cu penita, umplut din calimara de sticla. Inca imi place scartaitul surd cu care lasa urme pe foaie. Parca altfel se insira cuvintele…Mai cu viata, mai pline de inteles si simtire. Le poti atinge, pricepe; le poti zambi. Le poti strange la piept si ascunde sub perna. Sa-ti umple visele.

Am pastrat cateva scrisori. Pe hartia ingalbenita, cuvintele sunt la fel de vii. Le-am tinut, cred, peste timp, pentru ca pur si simplu nu am putut sa le frang, sa strivesc acele nerostiri asezate cu drag.
Atunci nu mi-as fi inchipuit ca oamenii vor ajunge sa-si tasteze gandurile.carti, stilou
N-am mai gasit de mult emotia pe care o traiam cand primeam pe furis, intr-o pauza la scoala, ori inainte de a pleca spre casa, o bucata de hartie plina de randuri tremurate, vibrande. De cele mai multe ori o tineam ascunsa in buzunar,lipindu-mi palma de ea, sa o simt, sa nu cumva sa o pierd, pana ajungeam acasa, in camera mea. Acolo, ca in mare taina, inchideam usa, sa nu ma stie nimeni, si o desfaceam incet, asa cum deschizi un loz, sperand sa fie castigator. Usor, cuvintele se dezvaluiau doar pentru mine, ma mangaiau, ma dezmierdau, ma faceau parte din povestea lor…si parca auzeam penita scartaind pe foaie.

Acum vin toate reci si grele, pe email, pe telefon, pe facebook. Toate literele-s la fel, randurile se sufoca in acelasi tipar. Ca o armata ce marsaluieste in fata ochilor mei, pana la impietrire. In spatele lor se afla doar zgomotul ventilatorului unui calculator prea mult conectat la retea. Shut down! Vor fi si maine acolo, daca nu le dau delete. Dar n-or avea curajul sa se lase mangaiate, sa se mire de ingalbenirea hartiei si n-or sti sa umple vise.
Curand, cutiile de lemn pentru scrisori vor fi si ele doar povesti. Eu inca o deschid pe a mea, in fiecare zi, sperand ca voi trai din nou bucuria de a despaturi cu grija o bucata de hartie scrisa cu cerneala. Cu stiloul cu penita, umplut din calimara de sticla.

 

sursa foto: internet

Barbatul in palton de stofa vs oamenii mangusta


Barbatul in palton de stofa vs oamenii mangustaDecembrie. Strada Republicii, veche promenada a Brasovului, gatita cu lumini de sarbatoare. Cladirile batrane, martore unui alt brad falnic impodobit si al unui alt Craciun. Dupa amiaza de duminica ce se vedea linistita de dupa geamurile casei.
Il intreb pe David, baiatul meu de sapte ani: „Mergem in oras?”. I se lumineaza fata. „Mergem la Mc’? „Offf…avand in vedere ca se intampla foarte rar…”Mergem!”. „Pot sa merg cu Bubu?”. Bubu=bunicul. Tatal meu. Un barbat inalt, demn, mereu aranjat, care niciodata nu si-a aratat varsta. Un barbat caruia nicicand nu i-au lipsit camasa calcata, purtata o singura data, cravata, pantofii vesnic lustruiti si …paltonul de stofa periat la fiecare imbracare. Cine il cunoaste, stie despre ce vorbesc. . La saizeci de ani inca se incapataneaza sa umble cu capul descoperit, pe cel mai aprig ger, si la Brasov iarna vine cu multe grade sub zero.
Bubu e de acord, ca de fiecare data, mandru nevoie mare de nepotul lui .”Mergem noi, ca barbatii. Sa il imbraci frumos!”. Zambesc. Nici nu incape discutie! Ochiul critic al lui Bubu analizeaza camasa si incaltarile pe care i le pregatesc lui David. El se asigura ca Bubu stie despre Mc’…
Inainte de a iesi se privesc inca o data in oglinda. Amandoi. Zambesc din nou inchizand usa in urma lor. David are un model bun de urmat.
Dupa doua ore de hoinarit prin oras, baietii mei se intorc acasa.David, rosu in obraji, fericit ca si-a primit jucaria si mandru sa-mi arate pozele cu „bradul din Piata Sfatului”, Bubu pe ganduri…Il intreb daca este totul in regula si incepe a-mi povesti…
„Stateam la o masa, la Mc si ma uitam la lumea din jur…Cum infulecau, de-a dreptul! Femei, barbati si copii deopotriva, bagau in gura cu doua maini de parca ar fi venit foametea. Ii vedeam pe toti dezbracati…de caracter. Urati. Cu hainele lalai, neingrijiti, fara un zambet pe chip, agitati, nervosi, preocupati doar de ceea ce aveau in fata, grabiti sa indese totul in gura. Stii, ca mangustele, intr-o continua viteza, ca suricatele care itesc capul si se uita in toate directiile de frica rivalilor si apoi se apuca sa sape din nou dupa hrana inghitind la repezeala tot ce gasesc. Am asteptat sa termine David de mancat(mie imi pierise pofta dupa primii doi cartofi) si sa ies la aer. Poate acolo voi zari oameni frumosi, ma gandeam, plimbandu-se alene de mana, sub luminile de sarbatoare intinse deasupra lor.
Alta dezamagire! Aceleasi priviri incruntate, tinute sleampete, femei carora nu le puteai zari chipul sub mastile grele de fard, calcand sovaielnic, cu teama de a nu pricinui daune caldaramului, in cadere. Ma uitam dupa barbatul mandru, drept si luminos, cu palton de stofa si fular alb,barbatul care-si tine iubita la piept cu grija, protejand-o de frig si care se simte ocrotita in bratele sale…dar nu l-am zarit nicaieri! Doar supraponderali cu cefe late,gafaind in prea multe haine si tarandu-si ghetele-senile, incercand sa ocoleasca portiunile cu prea multa gheata, sau amarati in geci prea scurte, cu caciuli de sanius trase pe ochi si mainile indesate pana la coate in buzunare, cu priviri de shutzi (hoti). Am ramas pe ganduri…Unde e lumea frumoasa de alta data a Brasovului?”
Eu, abia mi-o mai amintesc, dar il am pe el ca exemplu. Si David il are. Ma uit cu admiratie la poze vechi, alb-negru, intr-un album pe Facebook si il zaresc pe barbatul inalt,mandru, cu capul descoperit, la brat cu o femeie frumoasa, fardata doar cu propriul zambet si lumina din privire.
Ma uit la Bubu cum isi dezbraca paltonul, il perie cu grija si il aseaza pe umerasul de lemn. Eu i-am dat geaca jos lui David si stiu exact ce voi face maine. Am sa-i cumpar un nou palton de stofa! Cel vechi i-a ramas mic…si-am zis ca nu-i musai.

sursa foto: internet

Misandrie vs Misoginism – eu ii spun simplu, frustrare


Misandrie_vs_misoginism_eu_ii_clarissa_emanuelaOk! Imi asum riscul de a fi contrazisa sau criticata, mai ales de catre femei. Accept! Fara extreme. Fara cazuri sociale.
Am asistat destul la discutii si am citit o tona despre cat de interesate material si blonde sunt femeile si cat de porci, nerecunoscatori si curvari sunt barbatii.
Bullshit! Toti suntem o apa si-un pamant!
“Eu stau ca proasta acasa si legan copilul iar el se imbata ca porcu’ in crasma cu prietenii lui de rahat!” Fato, parca odata te distrai si tu alaturi de prietenii lui! Cine te-a pus sa faci copil daca voiai si tu sa stai in crasma? Da, suna dur si acid. Te deranjeaza ca sta in crasma? De ce nu ti-ai luat un bibliotecar? Ce vrei de fapt? Stabilitate, incredere, romantism, nopti de sex nebun? Hmmm… da’ cine se plange ca de cand a nascut a pus pe ea, ca nu se mai simte atragatoare si ca sta toata ziua la cratita?? Ia pune ceva smacuri pe tine, un parfum fin ( scoate-l de la pastrare p’ala de-l purtai la primele intalniri, o fi expirat de atunci…), niste desuuri de calitate sau… tu si atat pe sub un capotel de matase, du copilul la bunici si asteapta-l cu zambetul acela…Crezi ca o sa mai vada cateva kile in plus ( alea sunt oricum doar in capul tau), sau o sa te intrebe dupa un sex ca la inceput daca ai gatit ceva pe ziua de azi? Crede-ma, poti sa-i dai si pita cu untura, ca nu-i mai pasa!

Continuă să citești Misandrie vs Misoginism – eu ii spun simplu, frustrare