adună-mă, la început de toamnă


adună-mă, la început de toamnă,adună-mă, la început de toamnă
în vers flămând…
hai, scrie-mă pe frunze
de sălcii despletite, tremurânde!
nu mă ştii scrie?
te ajută vântul
ce-mi poartă rugile, prin galben-arămiu.
încet…nu te grăbi, nu frânge rândul,
căci iarna e departe. nu-i târziu…
n-a fost nicicând, doar rugineşte-un ceas
şi scârtâie un secundar; a întristare.
prin alte lumi, iubirea-i fără glas
şi fără formă, nume, sau culoare…
cum mă cunoşti!
ştiu…mă vei scrie toată!
de la-nceputuri, până la sfârşit,
de ne-nţeles, ca într-o limbă moartă,
cenuşă, pe un rug desăvârşit.
ia cartea cea mai veche dinte cărţi,
cu foi îngălbenite de credinţă
şi pune-o frunză, două, la presat,
spre întelegere, simţire si fiinţă.

adună-mă, la început de toamnă,
şi scrie-mă pe frunze, mai curând…

 

sursa foto: internet

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s