Opreşte-mă!


îmi număr iar secundele-napoiopreste-ma!
spre-aceeaşi viaţă ce îmi arde ochii;
mă soarbe timpul dezgolit de noi
şi vânturile-mi desenează albe rochii.

mă-ntorc, vârtej, prin praf de nonfiinţă
şi-abisul mă desface în tăceri.
îmi dau uitării tot ce e credinţă,
ce-a mai rămas din mine, stă agăţat în ieri.

opreşte-mă! mă strigă iar pe nume!
să mă-ntregesc în gândurile tale…
să-ţi fiu întâiul vis, la început de lume,
trăire să iţi fiu şi lacrimă în cale.

rosteşte-mă! se-adună-n taină stele
şi iţi privesc iubirea cu mirare.
li-s aripile îngerilor grele,
de-atâta dor şi-atâta departare.

apusul mi se lasă peste zare
şi filele se spală de cuvinte.
pe alte ceruri, mai răsare-un soare
şi plouă cald, cu-aducere aminte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s