De veghe iubirii


De veghe iubirii_1Poate că luna decembrie, Ajunul sau iluzia drumului, ceva… mi-a amintit de un sfârşit de lume atât de diferit…S-a întâmplat puțin mai încolo, într-un alt prezent. Cât de frumos ningea peste ziua în care mayasii prevesteau sfârşitul lumii! Câtă linişte în noapte, câtă iubire, tot drumul până Acasă şi înapoi, câtă dumnezeire şi cât pustiu după…! Ca şi cum lumea chiar s-ar fi sfârşit. Ca şi când totul a fost doar un vis. Nimic concret, palpabil. Tăcere şi gol. Cădere în abis. Trebuia să mă fi lăsat acolo, Acasă, măcar până mi-aş fi amintit cum să înțeleg liniştea. Cum să nu mai scutur bietele trăiri, să gâtui iubirea, să storc din ea cuvinte…Dar atunci nu mi-aş mai fi însuşit lecția.

Mi-au trebuit atâtea existențe…plus încă o viață să înțeleg, să mă opresc din alergat, din căutat greşeala, să nu mă mai învinovățesc pentru o decizie luată cu cine ştie câte lumi în urmă. Pentru o clipă dintr-un vis pe care l-am simțit mai viu decât orice realitate.

Abia acum, într-un alt Ajun de Crăciun, fără niciun sfârşit de lume anunțat, am realizat că de fapt am fost depedentă de cel mai mare ataşament. Sentimentul de vină! Şi-a trebuit să cad, să privesc de jos în sus pentru a vedea limpede, pentru a pricepe că iubirea nu este un blestem şi că nimeni nu a greşit cu nimic.

Iubirea are refill în permanență. Trebuie doar să stai conectat. Cred că acum sunt în stare să găsesc şi singură drumul, pentru că am lăsat lumina să răzbată, fără frica de a fi zărită. Şi e bine.

Iubirea cheamă iubire. Lumina cheamă lumină.

Iubirea nu aparține nimănui; nu poți să-i fi stăpân şi totuşi…toți avem acces la ea în aceeaşi măsură. E nesfârşită, te poți bucura de ea în fiece clipa, oricât, până la refuz, până te amețeşte. O poți avea oricând, însă n-o poți păstra doar pentru tine. N-o poți închide, pentru că se pierde.

De veghe iubirii_2Iubirea e ca aerul pe care-l respiri. Ştii că e acolo, mereu, când ai nevoie de el, la îndemâna oricui şi va fi tot timpul, indiferent şi independent de tine. Ai observat însă cât de greu e să respiri cand aerul e viciat? Cam aşa stă treaba şi cu iubirea. Când începi s-o tulburi, s-o transformi, ți-e tot mai dificil să te bucuri de ea.

Iubirea nu cunoaşte greşeala şi nu depinde de nimeni. Când ajungi să te mânii din iubire, înseamnă că n-ai iubit niciodată. E doar frustrarea sentimentului că ai pierdut ceva ce aveai impresia că-ți aparține.

Într-un alt Ajun de Crăciun am îndrăznit să pornesc din nou, urmând aceeaşi cale ce mi se părea până acum tabu (de fapt este calea tuturor, nu doar a mea, sau a ta) şi pentru prima oară, atunci când m-am trezit, n-a mai fost pustiu şi n-a mai părut totul doar un vis.

 

Crochiuri realizate de:  Yasmine Alexandra Bolonyi

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s